
Drumul județean Sâmbăteni – Ghioroc are finanțarea asigurată iar autoritățile se așteaptă ca lucrările să fie finalizate anul acesta. Consilierii județeni au aprobat în ședința de azi alocarea a 18 milioane de lei pentru acest drum, bani care provin din excedentul CJA.
„Lucrările pentru drumul județean Sâmbăteni – Ghioroc sunt în plină desfășurare. Așa cum anunțat încă de la semnarea contractului, în prima fază s-a lucrat la pistele pentru biciclete, pentru a nu afecta traficul în sezonul estival. Toamna au început și lucrările la partea carosabilă, care va fi lărgită, așa cum au solicitat pe bună dreptate toți cei care folosesc acest drum.
Lucrările presupun de asemenea reconfigurarea intersecției cu DN7 pentru acces mai sigur dinspre și spre Sâmbăteni, separarea părții carosabile de linia de tramvai și amenajarea unei piste de biciclete. Ne așteptăm ca lucrările pe acest drum să fie gata anul acesta”, a spus Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.
Comunicat de presă – CJ Arad

Redactor-șef
Bruno-Adi Biringer
Jurnalist arădean cu peste trei decenii de presă scrisă, radio și televiziune. A debutat în 1990 la ziarul „Speranța” din Timișoara. A fost reporter la Mediafax și Radio PRO FM, redactor de sport la Pro TV, redactor la Ziarul Ziua, la Renașterea Bănățeană și Realitatea Bănățeană, la Radio Timișoara și la Televiziunea Arad, iar între 2005 și 2010 editorialist la „Europeanul”. Din 2016 realizează podcastul „Lista lui Bruno”. Din 2026 conduce redacția Pandar.
Comentarii(0)
Fii primul care comentează acest articol.


