
Patrimoniul cultural este fără îndoială un element definitoriu pentru o comunitate, pentru un oraș. În cazul Aradului, se poate considera că arhitectura reprezintă punctul forte. Vorbim în primul rând de numeroasele edificii construite și decorate în stil secession, începând cu a doua jumătate a secolului al XlX-lea și până la Primul Război Mondial.
O coordonată importantă a acestui patrimoniu construit este arhitectura cu caracter inițiatic, ezoteric. Aceasta particularizează într-o măsură semnificativă Aradul în regiunea Europei Centrale și de Est, dar și în ansamblul României. Arhitectura inițiatică a orașului, la o privire mai profundă și avizată, este cea prin intermediul căreia predecesorii noștri, cei care au edificat Aradul modern, au încercat să transmită unele mesaje cu caracter peren, mesaje care vizau atât individul, cetățeanul, cât și comunitatea arădeană în ansamblu.
Mesaje care se adresau deopotrivă rațiunii și spiritului, care urmăreau atât transformarea interioară cât și edificarea comunității. Dezideratul major al arhitecților și comanditarilor acestor minunate artefacte era acela de a contribui la formarea unei societăți în adevăratul sens al cuvântului, care să includă, într-o manieră democratică și pluralistă, toate comunitățile existente aici. Potrivit „ părinților fondatori " ai Aradului modern, orașul trebuia să-și păstreze caracterul multicultural, tolerant, plurilingvistic, deschis economic și ideatic, sau altfel spus, să rămână un oraș eminamente european.
Astăzi, noi cei care contribuim într-o măsură mai mică sau mai mare la promovarea orașului de pe Mureș, avem și această menire: de a sensibiliza o comunitate relativ la valorile pe care le deține.

Redactor-șef
Bruno-Adi Biringer
Jurnalist arădean cu peste trei decenii de presă scrisă, radio și televiziune. A debutat în 1990 la ziarul „Speranța” din Timișoara. A fost reporter la Mediafax și Radio PRO FM, redactor de sport la Pro TV, redactor la Ziarul Ziua, la Renașterea Bănățeană și Realitatea Bănățeană, la Radio Timișoara și la Televiziunea Arad, iar între 2005 și 2010 editorialist la „Europeanul”. Din 2016 realizează podcastul „Lista lui Bruno”. Din 2026 conduce redacția Pandar.
Comentarii(0)
Fii primul care comentează acest articol.


