
În dinamica relațiilor internaționale din prezent se poate observa rolul semnificativ al diplomației culturale și religioase, care a devenit, fără îndoială, un element complementar pentru diplomația clasică. De multe ori, acolo unde diplomația clasică se blochează, demersurile axate pe coordonatele culturală și spirituală pot avea succes. În acest context, este evidentă necesitatea unei educații interculturale și interreligioase care să faciliteze apropierea autentică dintre oameni.
,,Este tot mai clar faptul că în lumea viitorului singura cale viabilă spre conviețuire o reprezintă dialogul. În afara acestuia nu putem vorbi despre o societate viabilă, ci dimpotrivă vor exploda rivalitățile și clivajele, mai ales pe baze religioase și culturale.
Din această perspectivă, consider necesară intensificarea educației interculturale și interreligioase prin toate mijloacele pe care societatea le are la dispoziție. Doar cunoscându-ne mai profund unii pe alții, vom înțelege valorile în care credem și faptul că este mult mai important ceea ce ne unește decât ceea ce ne desparte. Astfel vom putea furniza tinerei generații instrumentarul necesar pentru edificarea unei lumi mai bune", a precizat dr Antoniu Martin, membru de onoare al Parlamento della Legalita Internazionale și președinte al Grupului de Inițiativă a Centrului Est European de Diplomație.

Redactor-șef
Bruno-Adi Biringer
Jurnalist arădean cu peste trei decenii de presă scrisă, radio și televiziune. A debutat în 1990 la ziarul „Speranța” din Timișoara. A fost reporter la Mediafax și Radio PRO FM, redactor de sport la Pro TV, redactor la Ziarul Ziua, la Renașterea Bănățeană și Realitatea Bănățeană, la Radio Timișoara și la Televiziunea Arad, iar între 2005 și 2010 editorialist la „Europeanul”. Din 2016 realizează podcastul „Lista lui Bruno”. Din 2026 conduce redacția Pandar.
Comentarii(0)
Fii primul care comentează acest articol.


