Aradul reciclează: Start campaniei de colectare a deșeurilor electrice și electronice (DEEE)

Primăria Municipiului Arad, în parteneriat cu Sigma Collect și cu sprijinul OIREP Eco Positive, anunță lansarea unei ample campanii de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), desfășurată în perioada 1 octombrie – 27 noiembrie 2026.
Sub sloganul „Electricele vechi nu-s gunoi! Reciclează-le cu noi!”, inițiativa se adresează atât cetățenilor, cât și firmelor sau instituțiilor din oraș, oferind soluții gratuite și accesibile pentru debarasarea responsabilă de aparatură uzată.
Preluare gratuită de la domiciliu sau sediu
Pentru a facilita procesul de reciclare și a evita depozitarea neconformă, organizatorii oferă preluarea gratuită a obiectelor voluminoase direct de la adresă. Echipajele dedicate vor veni la domiciliul cetățenilor sau la sediul persoanelor juridice.
Solicitările se pot face prin următoarele canale:
Telefon direct: 0751 302 123
TelVerde (gratuit): 0800 444 800
Online: pe platforma colecteaza.ro

Puncte de colectare în cartiere (Sâmbătă, 7 noiembrie 2026)
Pentru cei care doresc să aducă personal echipamentele electrice sau bateriile uzate, în data de 7 noiembrie 2026, între orele 10:00 – 15:00, vor fi deschise patru puncte de colectare în zonele cheie ale orașului:
Zona Alfa: în spatele Carrefour, lângă Biserică
Zona Micălaca: în parcarea Supeco, lângă punctul Digi
Zona Vlaicu: Piața UTA, lângă Biserica Ortodoxă
Zona Aradul Nou: Calea Timișorii, nr. 39
De ce este importantă această campanie?
Campania reamintește faptul că deșeurile electrice nu sunt deșeuri menajere. Ele conțin resurse valoroase care pot fi recuperate, dar și substanțe periculoase care pot dăuna mediului și sănătății dacă nu sunt tratate corespunzător. Toate serviciile de preluare oferite în cadrul acestei campanii sunt complet gratuite.
„Această acțiune este mai mult decât un serviciu de salubrizare; este un îndemn la respect față de comunitatea în care trăim. Aradul merită un mediu curat, iar prin simplul gest de a recicla un aparat vechi, fiecare dintre noi contribuie direct la sănătatea orașului. Vă invităm să demonstrați că arădenii sunt cetățeni responsabili care înțeleg că resursele planetei trebuie protejate.” - Călin Bibarț, Primar al Municipiului Arad.
Informații suplimentare
TelVerde: 0800 444 800 (gratuit)
Pagina dedicată: colecteaza.ro/actiuni-de-colectare/aradul-recicleaza
Persoană de contact: Adrian Manu (Sigma Collect) – 0751 302 123
Comunicat de presă – Primăria Arad

Redactor-șef
Bruno-Adi Biringer
Jurnalist arădean cu peste trei decenii de presă scrisă, radio și televiziune. A debutat în 1990 la ziarul „Speranța” din Timișoara. A fost reporter la Mediafax și Radio PRO FM, redactor de sport la Pro TV, redactor la Ziarul Ziua, la Renașterea Bănățeană și Realitatea Bănățeană, la Radio Timișoara și la Televiziunea Arad, iar între 2005 și 2010 editorialist la „Europeanul”. Din 2016 realizează podcastul „Lista lui Bruno”. Din 2026 conduce redacția Pandar.
Comentarii(0)
Fii primul care comentează acest articol.


