Știri Locale

Bărbați de Arad, „lei” în familie și mielușei în fața polițiștilor

Doi „viteji” și-au terorizat soțiile și s-au ales cu ordine de protecție

2 min
Bărbați de Arad, „lei” în familie și mielușei în fața polițiștilor

Dacă unii bărbați își folosesc energia pentru a construi ceva util, alții își descoperă vocația de „dictatori de apartament” fix în mijlocul propriei case, acolo unde cred că martori nu sunt decât pereții. IPJ Arad raportează două intervenții ca la carte în urma cărora doi „zmei” locali au aflat pe propria piele că bravura pe stomacul plin sau sub influența aburilor etilici se plătește cu dosar penal și ordin de evacuare.

 

Primul episod s-a consumat chiar în municipiul Arad, acolo unde polițiștii de la Ordine Publică au fost chemați să potolească un individ de 48 de ani. Omul a considerat că cel mai bun mod de a-și petrece timpul liber este să-și transforme soția în sac de box verbal, umplând casa de înjurături și amenințări de a ținut loc de „argumente”. Din păcate pentru el, vocabularul de maidan s-a izbit direct de un ordin de protecție provizoriu.

 

Nici în județ n-a fost secetă de „talente”. În Sintea Mare, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au intervenit la un scandal casnic unde un bărbat de 52 de ani, bine afumat, a trecut la nivelul următor din manualul interlopului de carton: și-a bătut soția și a dat-o afară din casă, în Noaptea cea Mare a propriei sale prostii.

 

Nota de plată: Dosar penal și interdicție la domiciliu

 

Pentru ambii indivizi, scenariul de „stăpâni pe moșie” s-a încheiat brusc. Oamenii legii au emis ordine de protecție provizorii împotriva lor, iar acum sunt cercetați penal pentru violență în familie.

 

Poate că următoarea lor partidă de „curaj” o vor face în fața procurorilor, unde urletele din sufragerie se traduc de obicei prin ani de reflecție la liniștea căminului... dar de pe o altă adresă.

 

Sursa: IPJ Arad

Foto. Imagine cu rol ilustrativ generată de AI

Distribuie articolul
Bruno-Adi Biringer

Redactor-șef

Bruno-Adi Biringer

Jurnalist arădean cu peste trei decenii de presă scrisă, radio și televiziune. A debutat în 1990 la ziarul „Speranța” din Timișoara. A fost reporter la Mediafax și Radio PRO FM, redactor de sport la Pro TV, redactor la Ziarul Ziua, la Renașterea Bănățeană și Realitatea Bănățeană, la Radio Timișoara și la Televiziunea Arad, iar între 2005 și 2010 editorialist la „Europeanul”. Din 2016 realizează podcastul „Lista lui Bruno”. Din 2026 conduce redacția Pandar.

Comentarii(0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Fii primul care comentează acest articol.

Articole similare

Toată actualitatea, direct în inbox

Newsletter-ul PANDAR: cele mai importante știri ale zilei, fără zgomot. O dată pe zi, dimineața. Te poți dezabona oricând.

Fără spam. Doar jurnalism care contează.

Folosim cookie-uri pentru reclame și statistici. Poți accepta sau refuza. Detalii