Bilanțul misiunilor pompierilor militari arădeni în ultimul weekend

În perioada 24 - 26 iulie 2026, pompierii militari arădeni au desfășurat 116 misiuni și intervenții pentru gestionarea situațiilor de urgență înregistrate la nivelul județului Arad.
Cele mai multe solicitări au vizat acordarea asistenței medicale de urgență, echipajele SMURD intervenind în 104 cazuri.
Totodată, pompierii militari arădeni au intervenit pentru stingerea a 5 incendii. Dintre acestea, 4 s-au produs la vegetație uscată, în localitățile Galșa, Cermei, Sântana și Arad. În urma acestora au fost afectate aproximativ 16 hectare, cea mai amplă intervenție fiind cea din localitatea Galșa, unde au fost afectate aproximativ 10 hectare de vegetație uscată.
De asemenea, un alt incendiu s-a produs la un apartament situat pe strada Mărășești din municipiul Arad. Incendiul a fost lichidat prompt, în limitele găsite, suprafața afectată fiind de aproximativ 20 de metri pătrați. Din fericire, în urma acestor evenimente nu s-au înregistrat victime.
De asemenea, pompierii militari au desfășurat alte 7 intervenții în sprijinul comunității, pentru deblocarea persoanelor, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și salvarea animalelor.
Atragem atenția cetățenilor că arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă, potrivit art. 94 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, și constituie contravenție, sancționată cu amendă de la 7.500 de lei la 15.000 de lei pentru persoanele fizice și de la 50.000 de lei la 100.000 de lei pentru persoanele juridice.
Un regim sancționator distinct este prevăzut pentru arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile naturale protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă este de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Vă reamintim că, în perioada 15 iulie–15 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfășoară, la nivel național, campania de informare și prevenire „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!”
Nu uitați! Informații despre comportamentul adecvat în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Sursa și foto: ISU Arad

Redactor-șef
Bruno-Adi Biringer
Jurnalist arădean cu peste trei decenii de presă scrisă, radio și televiziune. A debutat în 1990 la ziarul „Speranța” din Timișoara. A fost reporter la Mediafax și Radio PRO FM, redactor de sport la Pro TV, redactor la Ziarul Ziua, la Renașterea Bănățeană și Realitatea Bănățeană, la Radio Timișoara și la Televiziunea Arad, iar între 2005 și 2010 editorialist la „Europeanul”. Din 2016 realizează podcastul „Lista lui Bruno”. Din 2026 conduce redacția Pandar.
Comentarii(0)
Fii primul care comentează acest articol.


