Noua prosectură a Aradului, de aproape 20 de milioane de lei, aproape de finalizare

Lucrările la noul sediu al Serviciului Județean de Medicină Legală Arad, situat pe strada Vincențiu Babeș, au intrat în faza finală de execuție. Investiția, evaluată la aproape 20 de milioane de lei, este realizată prin Compania Națională de Investiții (CNI), cu cofinanțare de la Consiliul Județean Arad.
Noua clădire va înlocui spațiile vechi și va oferi circuite funcționale moderne, spații specializate pentru activitatea medico-legală și condiții conforme normelor sanitare actuale.
Proiectul a fost depus inițial la CNI în iulie 2020 și, deși nu a primit finanțare din prima etapă, a fost menținut pe lista-sinteză până la aprobarea execuției.
„Noua prosectură este dovada că nu renunțăm la proiectele importante pentru Arad doar pentru că nu obțin finanțare de la prima încercare. Este o investiție care înseamnă respect atât pentru profesioniștii care își desfășoară activitatea în condiții dificile, cât și pentru cetățenii județului Arad și instituțiile sistemului de justiție”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Investiția completează strategia Consiliului Județean de modernizare a infrastructurii medicale și de suport pentru actul de justiție din județ.
Sursa: comunicat de presă – CJ Arad

Redactor-șef
Bruno-Adi Biringer
Jurnalist arădean cu peste trei decenii de presă scrisă, radio și televiziune. A debutat în 1990 la ziarul „Speranța” din Timișoara. A fost reporter la Mediafax și Radio PRO FM, redactor de sport la Pro TV, redactor la Ziarul Ziua, la Renașterea Bănățeană și Realitatea Bănățeană, la Radio Timișoara și la Televiziunea Arad, iar între 2005 și 2010 editorialist la „Europeanul”. Din 2016 realizează podcastul „Lista lui Bruno”. Din 2026 conduce redacția Pandar.
Comentarii(0)
Fii primul care comentează acest articol.


