comunicat de presă

Peste 200 de sportivi participă sâmbătă la Triatlonul Proactiv de la Ghioroc

2 min
Peste 200 de sportivi participă sâmbătă la Triatlonul Proactiv de la Ghioroc

Triatlonul Proactiv Ghioroc 2026 va avea loc sâmbătă, 22 august, la Plaja Ghioroc. Competiția, ajunsă la ediția a IX-a, propune probe de Sprint, Olimpic, Ștafetă Mixtă și Triatlon Kids, dedicat copiilor. La eveniment au confirmat deja participarea peste 200 de sportivi, unii dintre ei din Ungaria, Austria, Italia, sau Cehia.  De asemenea, sunt așteptați toți cei care  doresc să se bucure de mișcare și de atmosfera competiției.

 

Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a subliniat sprijinul acordat sportului și evenimentelor dedicate comunității: „Sunt un susținător al sportului, indiferent că vorbim despre sport de performanță, sport de masă la care participă întreaga familie. De aceea, împreună cu Sorin Mâneran, am organizat mai multe evenimente. Sâmbătă avem Triatlonul la Ghioroc, un eveniment cu mulți participanți și cu o echipă frumoasă care lucrează pentru organizare."

 

La proba de alergare sunt două variante, Sprint și Olimpic, după care urmează probele pentru copii, organizate în funcție de vârsta participanților.„Triatlonul înseamnă focus mental, o pregătire fizică foarte bună, autodepășire, disciplină și, cred că cel mai mult, o bucurie nespusă prin mișcare. Ne bucurăm că în partea de vest prinde contur acest tip de mișcare, care înseamnă înot, bicicletă și alergare, și că din ce în ce mai mulți participanți se adună la competițiile noastre. Încurajăm oamenii să facă mișcare”, a transmis Sorin Mâneran, organizator.

 

Primarul din Ghioroc, Corneliu Popi Morodan își propune să ducă acest eveniment sportiv la nivel internațional. „Suntem la cea de-a noua ediție și avem o perspectivă foarte frumoasă de a trece într-o nouă etapă. Bineînțeles, acest lucru presupune costuri puțin mai mari și resurse suplimentare, dar am putea ca, de anul viitor, să organizăm aici o etapă europeană de triatlon, ceea ce ar crește prestigiul acestei activități frumoase pe care o avem deja de nouă ani. Noi pregătim un proiect pe care îl depunem în aceste zile la ADR 5, pentru dezvoltare turistică. În cadrul acestui proiect ne dorim să realizăm o pistă de biciclete care să înconjoare lacul. În acest fel, vom avea și niște drumuri care, pe viitor, ne vor permite ca această competiție, în special probele de alergare și bicicletă, să nu se mai desfășoare pe drumul Sâmbăteni–Ghioroc, ci în jurul lacului. Acest lucru ar face competiția mai ușor de organizat, mai sigură pentru participanți și, bineînțeles, mult mai spectaculoasă. În același timp, nu am mai deranja traficul de pe drumul județean”, a declarat primarul Corneliu Popi Morodan.

 

Organizarea evenimentului sportiv presupune restricții de trafic, sâmbătă drumul dintre Sâmbăteni și Ghioroc va fi închis între 9 și 14. Cei care doresc să ajungă la plajă sunt rugați să aibă în vedere închiderea circulației în acest interval.

 

Comunicat de presă – CJ Arad

Distribuie articolul
Bruno-Adi Biringer

Redactor-șef

Bruno-Adi Biringer

Jurnalist arădean cu peste trei decenii de presă scrisă, radio și televiziune. A debutat în 1990 la ziarul „Speranța” din Timișoara. A fost reporter la Mediafax și Radio PRO FM, redactor de sport la Pro TV, redactor la Ziarul Ziua, la Renașterea Bănățeană și Realitatea Bănățeană, la Radio Timișoara și la Televiziunea Arad, iar între 2005 și 2010 editorialist la „Europeanul”. Din 2016 realizează podcastul „Lista lui Bruno”. Din 2026 conduce redacția Pandar.

Comentarii(0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Fii primul care comentează acest articol.

Articole similare

Toată actualitatea, direct în inbox

Newsletter-ul PANDAR: cele mai importante știri ale zilei, fără zgomot. O dată pe zi, dimineața. Te poți dezabona oricând.

Fără spam. Doar jurnalism care contează.

Folosim cookie-uri pentru reclame și statistici. Poți accepta sau refuza. Detalii