Refuzi cântarul, rămâi pe loc! Vânătoare de camioane supraîncărcate pe drumurile din Arad: Amenzi de 30.000 de lei în doar două zile

În perioada 22-23 iulie 2026, polițiștii rutieri arădeni, împreună cu reprezentanții Consiliului Județean Arad, cu cântarul mobil, au desfășurat mai multe acțiuni de verificare a respectării limitei de tonaj maxim admise, în zona Lipova-limita cu județul Timiș, Zăbrani, Fântânele și Şiştarovăţ.
În urma activităților, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, pentru refuz de cântărire și 2 sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitei de tonaj maxim admise, în valoarea totală de 30.000 de lei.
A fost dispusă imobilizarea a 4 vehicule de transport, cărora le-au fost reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
De la începutul acestui an, în cadrul acțiunilor de acest gen, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, pentru depășirea limitei de tonaj și refuzul cântăririi, în valoare totală de 332.500 de lei.
Au fost reținute plăcuțele de înmatriculare a 43 de autovehicule, acestea fiind imobilizate până la intrarea în legalitate.
Aceste activități se desfășoară pe tot parcursul anului, pe toate șoselele din județ.
Sursa: IPJ Arad

Redactor-șef
Bruno-Adi Biringer
Jurnalist arădean cu peste trei decenii de presă scrisă, radio și televiziune. A debutat în 1990 la ziarul „Speranța” din Timișoara. A fost reporter la Mediafax și Radio PRO FM, redactor de sport la Pro TV, redactor la Ziarul Ziua, la Renașterea Bănățeană și Realitatea Bănățeană, la Radio Timișoara și la Televiziunea Arad, iar între 2005 și 2010 editorialist la „Europeanul”. Din 2016 realizează podcastul „Lista lui Bruno”. Din 2026 conduce redacția Pandar.
Comentarii(0)
Fii primul care comentează acest articol.


