Politică

Relansarea economiei. pariul cu noi înșine

Mihai Fifor – deputat și președinte PSD Arad

4 min
Relansarea economiei. pariul cu noi înșine

Există o condiție sine qua non pentru reușita viitoarei guvernări: relansarea economiei românești. Fără ea, orice program de guvernare, oricât de ambițios, riscă să rămână o colecție de bune intenții. Fără creștere economică nu putem susține venituri decente, servicii publice de calitate și investiții care să genereze prosperitate.

 

Iar România nu mai are timp de pierdut. Suntem într-o cursă contra cronometru.

 

După ceea ce am numit, încă din prima zi, Zodia Bolojan, economia românească se află într-un punct critic. Capitalul autohton, afectat de povara fiscală, de creșterea costurilor și de contracția consumului, și-a văzut dramatic redusă capacitatea de rezistență. Investițiile sunt amânate, marjele de profit se comprimă, iar tot mai multe întreprinderi sunt obligate să își concentreze resursele pe supraviețuire, în loc să le direcționeze către dezvoltare.

 

Datele economice descriu o deteriorare care nu mai poate fi ignorată. În primele opt luni ale anului, producția industrială a scăzut cu 3,4%, iar industria prelucrătoare, principalul generator de valoare adăugată industrială, a înregistrat un recul de 4,4%. Peste 520.000 de șomeri, o rată a șomajului în rândul tinerilor de peste 30% și, simultan, un deficit persistent de personal calificat conturează imaginea unei economii în care dezechilibrele structurale se adâncesc.

 

La acestea se adaugă o problemă majoră de competitivitate. În septembrie 2026, prețul mediu al energiei electrice pe piața pentru ziua următoare a ajuns în România la aproximativ 176 euro/MWh, în creștere cu 16,5% față de august. Pe piața internă, OPCOM a raportat un preț mediu ponderat de 917 lei/MWh. Motorina a ajuns în octombrie la 10,90 lei/litru, iar costurile energiei, gazelor naturale și transportului continuă să exercite o presiune considerabilă asupra producătorilor români. Într-o economie în care marjele de profit sunt deja comprimate, asemenea costuri limitează capacitatea companiilor de a investi, de a se dezvolta și de a concura pe piețele europene.

 

Cum poate concura industria românească atunci când costurile de producție îi consumă o parte tot mai mare din resurse, înainte ca produsele să ajungă pe piață?

 

Însă poate cel mai sever avertisment vine însă din evoluția investițiilor străine directe. Potrivit datelor BNR, în primele opt luni ale anului 2026 acestea s-au redus cu 62,5%, de la 5,66 miliarde de euro la numai 2,12 miliarde. O contracție de 3,54 miliarde de euro față de perioada similară a anului trecut, care ridică întrebări serioase privind atractivitatea economiei românești, predictibilitatea mediului de afaceri și capacitatea noastră de a concura pentru capital într-o regiune în care competiția investițională este tot mai intensă.

 

Iată de ce, în acest context, programul SAFE ar fi trebuit să reprezinte una dintre marile oportunități de revitalizare industrială a României. Cele 16,68 miliarde de euro împrumutate de țara noastră, dintr-un mecanism european de 150 de miliarde, ar fi trebuit să constituie o resursă financiară istorică. Valorificate inteligent, aceste fonduri pot susține dezvoltarea capacităților industriale naționale, transferul de tehnologie, integrarea companiilor românești în lanțurile europene de producție și crearea unor locuri de muncă înalt calificate. Gura de oxigen de care economia noastră avea atâta nevoie.

 

În fond, aici se află adevărata miză a relansării economice: recuperarea capacității României de a produce, de a investi și de a concura. Revigorarea consumului trebuie însoțită de consolidarea producției interne, atragerea investițiilor străine de dezvoltarea capitalului autohton, iar crearea locurilor de muncă de formarea competențelor pe care economia reală le solicită.

 

Cum câștigăm acest pariu?

 

În primul rând, printr-o schimbare fundamentală de filosofie economică. Echilibrul bugetar nu poate fi construit prin slăbirea continuă a bazei economice care generează veniturile statului. Fiscalitatea excesivă, impredictibilitatea și blocarea investițiilor nu pot constitui instrumentele unei strategii credibile de dezvoltare.

 

România are nevoie urgentă de energie la prețuri competitive, stabilitate fiscală și de garanția că anul 2027 nu va aduce noi majorări de taxe. Reluarea investițiilor publice și private, deblocarea programelor naționale de dezvoltare, accelerarea proiectelor finanțate prin PNRR și fonduri europene, aplicarea măsurilor de stimulare economică și susținerea capitalului românesc trebuie să devină priorități operaționale, nu simple angajamente programatice.

 

Bugetul pentru 2027 va fi, din această perspectivă, primul test major al noii orientări economice. El trebuie să confirme că România își asumă dezvoltarea prin investiții și producție, într-un parteneriat real între stat și mediul de afaceri.

 

Există, desigur, și o dimensiune esențială a încrederii. Reacția favorabilă a piețelor financiare la perspectiva unei guvernări stabile, reflectată în evoluția Bursei, reducerea costurilor de finanțare și aprecierea leului, reprezintă un semnal încurajator. Dar piețele reacționează la așteptări. Economia reală răspunde la politici, investiții și rezultate.

 

Încrederea financiară poate reveni rapid. Încrederea economică se reconstruiește în timp, prin consecvență și performanță.

 

PSD a condiționat participarea la guvernare de asumarea unei schimbări de direcție: stimulare economică în locul austerității, protejarea veniturilor în locul erodării puterii de cumpărare, predictibilitate în locul improvizației fiscale. Aceste principii se regăsesc acum în programul de guvernare.

 

Urmează însă proba decisivă: transformarea lor în rezultate concrete.

 

Un lucru e cert: jucăm all-in. Nu e loc de erori, nu e loc de strategii electorale. România trebuie întoarsă de pe buza prăpastiei. Cu un efort colectiv uriaș. Cine nu a înțeles încă gravitate momentului și mai are timp de ifose și fițe politice și de calcule electorale nu ține cu țara asta. Nu ține cu românii.

 

Noi avem un pariu de câștigat. Cel cu noi înșine. Și ceasul ticăie deja.

 

Mihai Fifor – deputat și președinte PSD Arad

Distribuie articolul
Bruno-Adi Biringer

Redactor-șef

Bruno-Adi Biringer

Jurnalist arădean cu peste trei decenii de presă scrisă, radio și televiziune. A debutat în 1990 la ziarul „Speranța” din Timișoara. A fost reporter la Mediafax și Radio PRO FM, redactor de sport la Pro TV, redactor la Ziarul Ziua, la Renașterea Bănățeană și Realitatea Bănățeană, la Radio Timișoara și la Televiziunea Arad, iar între 2005 și 2010 editorialist la „Europeanul”. Din 2016 realizează podcastul „Lista lui Bruno”. Din 2026 conduce redacția Pandar.

Comentarii(0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Fii primul care comentează acest articol.

Articole similare

Toată actualitatea, direct în inbox

Newsletter-ul PANDAR: cele mai importante știri ale zilei, fără zgomot. O dată pe zi, dimineața. Te poți dezabona oricând.

Fără spam. Doar jurnalism care contează.

Folosim cookie-uri pentru reclame și statistici. Poți accepta sau refuza. Detalii