Tragedie pe calea ferată: Traversarea neregulamentară i-a fost fatală! Bărbat de 75 de ani, spulberat de locomotivă pe Magistrala 800

O nouă tragedie s-a petrecut sâmbătă dimineață în județul Constanța. Un bărbat în vârstă de 75 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit în plin de o locomotivă pe Magistrala 800 București – Constanța, în zona localității Valu lui Traian.
Sistemul Unic de Urgență 112 a fost alertat în jurul orei 10:30 cu privire la faptul că un pieton a fost acroșat de un garnitură feroviară. La fața locului au intervenit rapid polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi, însă pentru victimă nu s-a mai putut face nimic, echipajele medicale fiind nevoite să declare decesul pe loc.
Din primele cercetări efectuate la fața locului reiese că bărbatul a încercat să treacă calea ferată prin loc nepermis, fără să se asigure. Acesta a fost surprins și spulberat de o locomotivă izolată aparținând operatorului Rolling Stock Company (entitate creată de CFR Marfă în parteneriat cu Grup Feroviar Român).
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă verificările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările și cauzele care au dus la producerea acestui nedorit accident.
Magistrala 800 rămâne una dintre cele mai periculoase artere feroviare din țară în dreptul localităților tranzitate, din cauza trecerilor improvizate și a vitezei cu care circulă trenurile pe acest tronson.
Sursa: Cuget Liber
Foto: imagine ilustrativă generată de AI

Redactor-șef
Bruno-Adi Biringer
Jurnalist arădean cu peste trei decenii de presă scrisă, radio și televiziune. A debutat în 1990 la ziarul „Speranța” din Timișoara. A fost reporter la Mediafax și Radio PRO FM, redactor de sport la Pro TV, redactor la Ziarul Ziua, la Renașterea Bănățeană și Realitatea Bănățeană, la Radio Timișoara și la Televiziunea Arad, iar între 2005 și 2010 editorialist la „Europeanul”. Din 2016 realizează podcastul „Lista lui Bruno”. Din 2026 conduce redacția Pandar.
Comentarii(0)
Fii primul care comentează acest articol.


