Campania „Cancerul nu doare”: A treia ediție a sesiunilor gratuite de screening mamar începe la Arad

Aradul intră din nou în bătălia pentru sănătate și prevenție. Cea de-a treia ediție a campaniei de informare și screening pentru cancerul mamar, intitulată elocvent „Cancerul nu doare”, a fost lansată oficial într-o conferință de presă susținută de deputatul PNL Geanina Pistru Popa, alături de dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității „Vasile Goldiș” (UVVG), și dr. Ramona Cristina Putin.
Campania, programată să se desfășoare în perioada 12 – 25 octombrie, își propune să tragă un semnal de alarmă privind incidența tot mai ridicată a cancerului mamar și să aducă investigațiile de specialitate direct mai aproape de femeile din comunitate, utilizând aparatură medicală de ultimă generație pusă la dispoziție de partenerii de la Medist Imaging.
Schimbarea mentalității: De la mersul la medic „de durere” la prevenție
Deschisă spre dialog și implicare comunitară, deputatul Geanina Pistru Popa a subliniat importanța educării noilor generații în spiritul sănătății și al controalelor periodice:

„Noi, astăzi, dorim să vorbim în primul rând despre viață. Vin dintr-o generație în care nu se punea foarte mult accent pe prevenție și […] mergeam la medic doar atunci când aveam o aim ul sau ne durea ceva. Cred că generațiile care vin în urma noastră — și mă uit la generațiile tinere, pentru că am o fiică de 30 de ani — pun mult aim ult accent pe sănătate, sport, nutriție și prevenție.”
Parlamentarul a punctat că impactul unei boli se resfrânge asupra întregii familii și a anunțat că va continua demersurile în școli și comunitate și pentru creșterea ratei de vaccinare HPV.
Diagnosticul precoce salvează vieți în proporție de 100%
Din perspectivă medicală, dr. Ramona Cristina Putin a explicat că succesul terapeutic depinde în mod direct de momentul descoperirii bolii:
„În momentul când vine o pacientă și îi dai vestea că are un cancer mamar, dar este de sub doi nostrumric, acest cancer se vindecă 100%. Ăsta este scopul nostrum.”
Specialiștii atrag atenția că segmentul de vârstă 20–40 de ani nu trebuie neglijat, urmărirea leziunilor benigne sau maligne în stadii incipiente fiind vitală înainte ca acestea să se manifeste fizic.
La rândul său, rectorul UVVG, dr. Coralia Cotoraci, a împărtășit o experiență personală și profesională puternică legată de o colegă depistată la timp în cadrul unei campanii anterioare, amintind motivul principal pentru care controalele anuale sunt obligatorii: „Din păcate, cancerul mamar nu doare.”

Programul consultațiilor
Femeile care doresc să beneficieze de evaluări în cadrul proiectului „MamoCare” sunt așteptate după următorul program:
Miercuri, 14 octombrie: 14:30 – 18:30
Vineri, 16 octombrie: 14:30 – 18:30
Sâmbătă, 17 octombrie: 10:00 – 14:00
Miercuri, 21 octombrie: 14:30 – 18:30
Vineri, 23 octombrie: 14:30 – 18:30
Sâmbătă, 24 octombrie: 10:00 – 14:00
Adresă: Strada Cocorilor nr. 57, Arad
Programări telefonice: (0739) 684 964
Sursă: Departamentul de Comunicare al PNL Arad

Redactor-șef
Bruno-Adi Biringer
Jurnalist arădean cu peste trei decenii de presă scrisă, radio și televiziune. A debutat în 1990 la ziarul „Speranța” din Timișoara. A fost reporter la Mediafax și Radio PRO FM, redactor de sport la Pro TV, redactor la Ziarul Ziua, la Renașterea Bănățeană și Realitatea Bănățeană, la Radio Timișoara și la Televiziunea Arad, iar între 2005 și 2010 editorialist la „Europeanul”. Din 2016 realizează podcastul „Lista lui Bruno”. Din 2026 conduce redacția Pandar.
Comentarii(0)
Fii primul care comentează acest articol.


